Probabil, o bună parte dintre cei care citesc acum aceste rânduri a auzit de expresia – ȘI, EȘTI DOWN?!
Habar n-am de unde s-a răspândit această expresie, de fapt, de ce habar n-am? Am. Copiii diagnosticaţi cu Sindrom erau consideraţi inapţi/limitaţi/needucabili. Pe lângă multe alte calităţi negative pe care eu nu vreau să le enumăr aici, ei mai erau şi priviţi straniu – deoarece se nasc unul ca unul (cu ochi mici care abia se zăresc de după pleoapele umflate, nasul mărunţel care nici nu-l poţi apuca, fruntea uşor bombată, gâtul un pic mai scurt şi alte teorii care-s în mare parte teorii.) Este evident că în scurt timp aceştia capătă trăsăturile transmise genetic de la părinţi.
Şi ne întoarcem la expresie – aceşti copii erau lăsaţi în *Voia sorţii (şi acum se mai întâmplă, din păcate) – astfel la 18 ani ei reuşeau să îndeplinească nişte acţiuni simple (potrivite vârstei de 7-8 ani), cu vorbire neclară, mişcări mai lente, uşoare defecte în mers plus majoritatea erau supraponderaţi (ei nu-s lenoşi, pragul de putere/forţă este cu mult mai mic decât la noi *prea frumoşii oameni tipici – respectiv un 10 minute de mers şi deja îl simnt, dar de mancat mănâncă bine şi depozite de fericire care se măsoară în kg se pun ghinişor pe şolduri. Din acest motiv este foarte importat ca un copil diagnosticat cu S.D sa facă efort fizic doar dacă nu are contraindicaţii) .
În concluzie – nu-i suficient că e prost – încă şi gras – şi iaca de unde vine expresia.
Fu. Fu de hâtrenia din noi.