Știu că mă laud, dar ceea ce urmează să scriu e absolut adevărat.
E despre Ghenadie.
El e soțul meu și tatăl Beatricei.
Nu a făcut Armata Sovietică ca să-l felicit cu 23 februarie, dar n-am uitat să-i doresc multă putere și răbdare pe 19 noiembrie atunci când se sărbătorește Ziua Bărbatului.
Dar nu e despre felicitări și urări de La mulți Ani!
E despre el ca TATĂ.
Eu cred că dacă ar fi să mă mai mărit odată – pentru calitățile de tată îl aleg din prima <3
E despre Ghenadie.
El e soțul meu și tatăl Beatricei.
Nu a făcut Armata Sovietică ca să-l felicit cu 23 februarie, dar n-am uitat să-i doresc multă putere și răbdare pe 19 noiembrie atunci când se sărbătorește Ziua Bărbatului.
Dar nu e despre felicitări și urări de La mulți Ani!
E despre el ca TATĂ.
Eu cred că dacă ar fi să mă mai mărit odată – pentru calitățile de tată îl aleg din prima <3
Eu am crescut într-o familie în care tata - e cel care aduce banii în casă. Ziua își caută de lucru, iar despre noi știa că suntem sătule, tortoșele, sănătoase și că învățăm bine. Nu că tata nu ne-ar iubi, dar nu-mi prea aduc aminte eu momente în care ar alerga cu vre-o prostire pe cap ar cânta sau sări în sus în rand cu noi. La noi tata a fost genul de părinte Rezervat la sentimente (dacă pot să-i zic așa). Căldură - gingășie și milă le-am luat desigur de la mama. Acum că am crescut mai mari – el ne este un prieten, ne întreabă dacă-i stă bine cu o haină sau alta, dacă ne place parfumul și dă din cap în ritm* atunci când ascultăm hip hop. (se adaptează generației)
Ghenadie? Nu-mi imaginam că un bărbat poate fi atât de mult implicat în viața copilului.
Să încep cu aceea că el a fost lângă mine în cele mai FENOMENALE stări din viața mea (fenomenal - ce frumos le-am numit) e vorba de travaliu și naștere. Îmi dau seama cât de greu i-a fost - știind că îl dă în călduri atunci când îi colectează sânge din deget (eu nu am insistat, a fost alegerea lui).
Au urmat 3 zile care în mod obligatoriu ești internată – el a dormit pe scaune lângă mine. Cel mai interesant e că – copilul dormea foarte bine însă din frica că ceva se poate întâmpla - aveam regim 2 ore pe noapte stau eu, 2 el. Hahahahha am cumpărat și apă termală ca să ne țină treji, dar nu ajuta - Ghenadie a adormit cu Beatrice într-o mână și apa termală în alta).
După naștere am stat internată încă 10 zile, of săracul. Afară frig, ningea, însă el întreaga zi stătea undeva pe aproape – Da dacă am nevoie de ceva? și mai trebuie mâncare caldă să-mi aducă, miticuța de mine, trebuia cumva să mențin acele 6 kg în plus lăsate pe mine.
Am venit acasă - eram atât de stranie - hormonii jucau pe creier. El a cumpărat flori, baloane toată casa, – eu ce am făcut? Ghiciți? Evident că am început să plâng, (de ce oare?) probabil îmi era dor să mă întorc în cameruța din spital.
Evident că în cazul nostru au urmat multe controale pe la medic– *APiaca el nu l-a pierdut nici pe unul, știa că eu din prea mare străduință la sigur voi uita ceva important (am început să-mi fac notițe).
Noutatea despre Sindrom tot el a aflat-o primul. Țin minte și acum ușurința și calmul cu care a zis – Da Liuda, are Sindrom Beatrice.
Nu a plâns, nu s-a întristat, a avut răbdare și nervi de fier ca să mă liniștească ori de câte ori mă apuca iar jălea. A avut un singur moment de slăbiciune care a apărut pestre vreo 3 luni (pe care l-am prins și eu). Mânca, mânca încet. La un moment dat văd că-i cad lacrimi pe masă. Oooooffff Ghena nu plânge, ce-i cu tine? Dacă plângi și tu, eu ce să fac?
Reabilitare? Da, a fost la fiecare prima primire - să vadă speciaistul - condițiile și cum lucrează cu fetița lui.
(Când am recitit tot ce am scris până aici am zis: Oho, Ghenadie, da tu ești *niciotak :) )
Să încep cu aceea că el a fost lângă mine în cele mai FENOMENALE stări din viața mea (fenomenal - ce frumos le-am numit) e vorba de travaliu și naștere. Îmi dau seama cât de greu i-a fost - știind că îl dă în călduri atunci când îi colectează sânge din deget (eu nu am insistat, a fost alegerea lui).
Au urmat 3 zile care în mod obligatoriu ești internată – el a dormit pe scaune lângă mine. Cel mai interesant e că – copilul dormea foarte bine însă din frica că ceva se poate întâmpla - aveam regim 2 ore pe noapte stau eu, 2 el. Hahahahha am cumpărat și apă termală ca să ne țină treji, dar nu ajuta - Ghenadie a adormit cu Beatrice într-o mână și apa termală în alta).
După naștere am stat internată încă 10 zile, of săracul. Afară frig, ningea, însă el întreaga zi stătea undeva pe aproape – Da dacă am nevoie de ceva? și mai trebuie mâncare caldă să-mi aducă, miticuța de mine, trebuia cumva să mențin acele 6 kg în plus lăsate pe mine.
Am venit acasă - eram atât de stranie - hormonii jucau pe creier. El a cumpărat flori, baloane toată casa, – eu ce am făcut? Ghiciți? Evident că am început să plâng, (de ce oare?) probabil îmi era dor să mă întorc în cameruța din spital.
Evident că în cazul nostru au urmat multe controale pe la medic– *APiaca el nu l-a pierdut nici pe unul, știa că eu din prea mare străduință la sigur voi uita ceva important (am început să-mi fac notițe).
Noutatea despre Sindrom tot el a aflat-o primul. Țin minte și acum ușurința și calmul cu care a zis – Da Liuda, are Sindrom Beatrice.
Nu a plâns, nu s-a întristat, a avut răbdare și nervi de fier ca să mă liniștească ori de câte ori mă apuca iar jălea. A avut un singur moment de slăbiciune care a apărut pestre vreo 3 luni (pe care l-am prins și eu). Mânca, mânca încet. La un moment dat văd că-i cad lacrimi pe masă. Oooooffff Ghena nu plânge, ce-i cu tine? Dacă plângi și tu, eu ce să fac?
Reabilitare? Da, a fost la fiecare prima primire - să vadă speciaistul - condițiile și cum lucrează cu fetița lui.
(Când am recitit tot ce am scris până aici am zis: Oho, Ghenadie, da tu ești *niciotak :) )
Știți?
Când în familie apare un copil mai special (cazul nostru și al altor familii) – deodată desenează 3 scenarii.
Primul - Conștientizarea că calea ce urmează este diferită îi face mai înțelepți și mai puternici. Sunt o echipă. Înțeleg că fericirea și planurile de până în acest moment se schimbă acum, prind alte aripi și valori.
Al doilea - despre problema existentă și formele de abordare - depășire îi înțeles și trăit doar de un singur membru. Am întâlnit femei care nici măcar nu au zis soților despre diagnoză, din frica să nu rămână singure.
Și al 3-lea cel mai trist dar din păcate practicat – atunci când prea Puternicul și Demnul bărbat nu rezistă și pleacă.
Să fii sănătos Bărbate! Ai fot tare și ai asudat la concepere – poate te mai forțezi un pic și poți chiar să miroși a sudoare și la creșterea lui. Te-a înzestrat natura cu organ masculin, dar nu și cu minte.
Dragi femei, mame – copilul nu-l putem alege, ne alege el pe noi.
Scenariile? Care nu ar fi el, aveți mereu șansa să-l scrieți pe al vostru.
Despre o mamă fericită alături de copilul ei iubit.
Când în familie apare un copil mai special (cazul nostru și al altor familii) – deodată desenează 3 scenarii.
Primul - Conștientizarea că calea ce urmează este diferită îi face mai înțelepți și mai puternici. Sunt o echipă. Înțeleg că fericirea și planurile de până în acest moment se schimbă acum, prind alte aripi și valori.
Al doilea - despre problema existentă și formele de abordare - depășire îi înțeles și trăit doar de un singur membru. Am întâlnit femei care nici măcar nu au zis soților despre diagnoză, din frica să nu rămână singure.
Și al 3-lea cel mai trist dar din păcate practicat – atunci când prea Puternicul și Demnul bărbat nu rezistă și pleacă.
Să fii sănătos Bărbate! Ai fot tare și ai asudat la concepere – poate te mai forțezi un pic și poți chiar să miroși a sudoare și la creșterea lui. Te-a înzestrat natura cu organ masculin, dar nu și cu minte.
Dragi femei, mame – copilul nu-l putem alege, ne alege el pe noi.
Scenariile? Care nu ar fi el, aveți mereu șansa să-l scrieți pe al vostru.
Despre o mamă fericită alături de copilul ei iubit.
p.s Fotografiile sunt din arhiva (tare) personală <3
ARTICOLE RECOMANDATE
© All Right Reserved. Prietenamea - Personal blog.
