Când eram mai tânără (nu că aș fi acum alt fel) cam cu 2-3 ani în urmă îmi era (oleacă) greu să stau de vorbă cu femei care aveau copii. De ce?
Deoarece îmi venea greu să înțeleg cum o mamă poate să vorbească atât de mult despre copilul său. Deși poate o întrebam din curiozitate ce mai face, într-un timp foarte scurt aflam la cât s-a trezit bebelușul, ce are în meniu pe azi, cum a depășit prima erupție, cum a fost la controlul medical, cum bate din palme, care e cântecelul preferat, cum trec peste colici uneori și istoria alăptatului etc etc etc. Iar întreaga poveste se termina cu eternul sfat – O să fii mamă și vei vedea)))
Nu era ca și când nu îmi făcea plăcere să o ascult, dar nu vedeam importanța detaliilor.
Iar cel mai intrigant lucru - de care nu am avut niciodată curaj să întreb- mi se părea folosirea pronumelui Noi în loc de El.
ex: Noi deja mergem la oală, noi mâncăm țâță, noi trebuie să mergem la vaccin.
Că doar nu făceau în tandem?
Și?
Ce credeți?
Mi-a venit rândul)
Noi nu mergem la oală noi mai folosim încă scutece))))
Încă din maternitate, mi s-a dezlegat limba sub o altă formă. Dacă mă întâlneam cu cineva nu ezitam să-i zic- Am născut o fetiță, natural, la 23:55, 2900kg. Acum beau ceai de lactație și aștept să merg acasă. După ce ne-am transferat pentru 10 zile în altă secție, istoria era mai lungă))) Începeam cu – Vineri seara, cum stăteam eu la bucătărie..... urma nașterea - cât de ușor a fost și ....sfârșitul cum Beatrice stă sub lampă care-i sunt analizele și ce spun medicii.
Eventual nici nu prindeam firul la ce îmi zice mama din fața mea că eu îmi pregăteam a doua parte din discurs.
Îi povesteam vrute și nevrute de parcă aș fi fost prima femeie din Moldova, de fapt care Moldova?, din Lume! care a născut un copil)))) (Nici măcar primul om care a călcat pe lună nu avea atât de multă importanță la acel moment)
Dar m-am potolit/liniștit/așezat/calmat.
Am început să mă dezmeticesc când am întâlnit mămici mai vorbărețe decât mine. (ELE există) Chiar da! Deși aplicam aceleași tactici de întrerupere, și ele, la rândul lor, le foloseau înzecit. Nu mai reușeam să conduc discuția doar spre copilul meu, nici măcar spre copiii noștri, ci doar spre copiii lor. Spre experiențele lor.
Recunosc, am rămas puțin frustrată inițial dar ulterior am înțeles: Fiecare mamă îi place să vorbească despre copilul ei ca cea mai mare realizare ca cel mai minunat copil din Univers!
Ei, și de atunci, am început să tac și să ascult mai mult, ca să nu mai fur bucuria mamelor de a-mi încredința o parte din viață.
Şi, sper eu, vor face la fel cu mine.
P.S. textul de mai sus are 2 pilde: Pentru mamele care vorbesc prea mult despre copii lor și pentru mamele care uită despre ei să vorbească.
P.P.S. pildă-Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație;
Deoarece îmi venea greu să înțeleg cum o mamă poate să vorbească atât de mult despre copilul său. Deși poate o întrebam din curiozitate ce mai face, într-un timp foarte scurt aflam la cât s-a trezit bebelușul, ce are în meniu pe azi, cum a depășit prima erupție, cum a fost la controlul medical, cum bate din palme, care e cântecelul preferat, cum trec peste colici uneori și istoria alăptatului etc etc etc. Iar întreaga poveste se termina cu eternul sfat – O să fii mamă și vei vedea)))
Nu era ca și când nu îmi făcea plăcere să o ascult, dar nu vedeam importanța detaliilor.
Iar cel mai intrigant lucru - de care nu am avut niciodată curaj să întreb- mi se părea folosirea pronumelui Noi în loc de El.
ex: Noi deja mergem la oală, noi mâncăm țâță, noi trebuie să mergem la vaccin.
Că doar nu făceau în tandem?
Și?
Ce credeți?
Mi-a venit rândul)
Noi nu mergem la oală noi mai folosim încă scutece))))
Încă din maternitate, mi s-a dezlegat limba sub o altă formă. Dacă mă întâlneam cu cineva nu ezitam să-i zic- Am născut o fetiță, natural, la 23:55, 2900kg. Acum beau ceai de lactație și aștept să merg acasă. După ce ne-am transferat pentru 10 zile în altă secție, istoria era mai lungă))) Începeam cu – Vineri seara, cum stăteam eu la bucătărie..... urma nașterea - cât de ușor a fost și ....sfârșitul cum Beatrice stă sub lampă care-i sunt analizele și ce spun medicii.
Eventual nici nu prindeam firul la ce îmi zice mama din fața mea că eu îmi pregăteam a doua parte din discurs.
Îi povesteam vrute și nevrute de parcă aș fi fost prima femeie din Moldova, de fapt care Moldova?, din Lume! care a născut un copil)))) (Nici măcar primul om care a călcat pe lună nu avea atât de multă importanță la acel moment)
Dar m-am potolit/liniștit/așezat/calmat.
Am început să mă dezmeticesc când am întâlnit mămici mai vorbărețe decât mine. (ELE există) Chiar da! Deși aplicam aceleași tactici de întrerupere, și ele, la rândul lor, le foloseau înzecit. Nu mai reușeam să conduc discuția doar spre copilul meu, nici măcar spre copiii noștri, ci doar spre copiii lor. Spre experiențele lor.
Recunosc, am rămas puțin frustrată inițial dar ulterior am înțeles: Fiecare mamă îi place să vorbească despre copilul ei ca cea mai mare realizare ca cel mai minunat copil din Univers!
Ei, și de atunci, am început să tac și să ascult mai mult, ca să nu mai fur bucuria mamelor de a-mi încredința o parte din viață.
Şi, sper eu, vor face la fel cu mine.
P.S. textul de mai sus are 2 pilde: Pentru mamele care vorbesc prea mult despre copii lor și pentru mamele care uită despre ei să vorbească.
P.P.S. pildă-Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație;
ARTICOLE RECOMANDATE
© All Right Reserved. Prietenamea - Personal blog.
