mama-tata și am uitat de soț-soție


?
De multe ori auzeam că - Relația dintre soț și soție se schimbă o dată cu apariția unui copil.

La noi? Eram absolut convinsă că nimic nu se va schimba.

Ca majoritatea viitoarelor mame care știu despre materniatate, soț/soție doar din cărți – eram taaaaaare sfătoasă))).

Mă umflă o poftă de râs când îmi amintesc cum planificam totul cap coadă – cum Beatrice va sta uneori cu dădaca și eu cu soțul ne vom căuta de treburi, cum ea va merge la grădiniță în scurt timp și eu voi reveni la jobul meu (care îi duc dorul), cum de mică o vom purta cu noi pe la teatru, film, traininguri, seminare și lista asta visată poate continua.

Însă Beatrice a venit cu planul ei <3

Noi am avut o perioadă „delicată", bine că a durat puțin.

La un moment dat am intrat atât de mult în viața de familie și în rolul de TATA-MAMA că sa pierdut din iubire-poops (așa ne alintăm noi în casă).

Eram atât de mult preocupată de noul statut de mamă, că l-am uitat o perioadă pe cel de soţie. Absorbită doar de gânduri de alăptare, odihnă, schimbat scutece, somn, mică depresie, dureri de după naştere, Beatrice îmi acăpărase noua realitate cu totul.

Tata? Îl vedeam lângă noi şi era suficient.

Ba mai mult, toate frustrările mele ce se acumulau pe timpul zilei se răsfrângeau asupra lui când venea de la serviciu. Așa ajungeam să ne certăm (bine, eu il certam mai mult pe el!) şi habar nu aveam cât de mult îl încarcă emoţional. Fiindcă eu îmi luam copilul în brațe, îl miroseam de două ori și îmi trecea orice supărare.

Din experineță și nu din cărți o spun – pe termen lung – (doar) mama și tata nu aduc prea multă fericire.

Bine că am înțeles ambii această problemă și nu ne-a fost greu să o depășim.

Dar știu cazuri în care părinţii s-au despărțit, fiindcă nu au știut cum să gestioneze noua viaţă. Fiindcă nu s-au mai înțeles, nu s-au mai găsit, nu au mai comunicat și fiindcă s-au îndepărtat unul de celălalt fără să își dea seama. Și nu din vina copilului, nu, nu. Din cauza tuturor provocărilor vieții de familie.

Fiindcă oricât de frumos ar fi, este și foarte greu.

Am înțeles că suntem totuși o echipă și trebuie să jucăm împreună.

Cert este că extazul și pasiunea din luna de miere nu-l mai întorci))), dar în mod firesc acestea trec într-un sentiment mai profund de iubire.

Începi să înțelegi că a te bizui pe tandrețea, afecțiunea, dragostea partenerului, că a ști să fii atent în încercarea de a-l mulțumi sau de a-l satisface, că toate aceste „lucruri mărunte" stau la baza unei căsnicii reușite.

Iar copiii noștri au nevoie de părinți fericiți.

(din experiența noastră de 3 ani, peste 3 probabil că voi veni cu alte idei).
ARTICOLE RECOMANDATE
Made on
Tilda