Sunt tare fericită că datorită mediului online eu am cunoscut atâta lume frumoasă.
Acești oameni mă susțin și primesc ceea ce vreau eu să transmit, iar cel mai important este că transmit asta mai departe.
Dar vreau să scriu despre altceva.
Despre noi mamele și comunitățile online din care facem parte.
Probabil că multe dintre noi, care stăm acasă, sunt pe diverse grupuri de suport moral, alăptare, diversificare și altele pentru informare și socializare (fie ea și virtuală, tot bună e!).
E vorba despre sfaturi și recomandări în tot ce ține de viața alături de bebeluș. De la cum îl hrănesc, cât, când, de câte ori, cu ce până la unde să meargă la grădiniță sau ce specialist să consulte într-o problemă sau alta.
Nu sunt cel mai activ membru din astfel de grupuri, ba mai mult sânt absolut pasivă. Parcă îmi vine uneori ceva inteligent să scriu sau să dau vre-o recomandare ))) însă mă abțin de fiecare dată.
Dar citesc.
Și îmi dau seama că rezonez adesea cu multe "profiluri", că tare mi-ar plăcea să ne împrietenim și să stăm la un pahar de vin și nu în fața telefonului.
Cu alte mame nu împărtășesc aceleași opinii, e normal, dar le respect și le dau uitării.
Altele, însă… uhhhh altele….
M-am oprit la o postare.
Despre cât trebuie să plângă un copil ?!
Am rămas atât de indignată și tristă în același timp. Sunt mame care își lasă copiii să plângă și nu-i ia in brațe până nu se învinețesc pe față "mai trebuie lăsați să și plângă, să își formeze plămânii".
Chiar credeți că e coret să o facem?
Oare nu va avea timp el să plângă în viața asta?
Câte probleme și griji vin o dată cu trecerea anilor oare nu va fi loc de plâns atunci ?
Eu îmi iubesc copilul ca fiecare mamă din lumea asta și mă bucur că e mic.
Sunt convinsă că, mai târziu, copilul meu va plânge singur, fără pieptul meu, fără brațele soțului, fără obrazul bunicii.
Va veni momentul în care nu îi voi mai putea oferi alinare sau va căuta el un alt umăr de sprijin.
Va veni momentul în care nu o să mai am această putere absolută de a-l consola.
Acești oameni mă susțin și primesc ceea ce vreau eu să transmit, iar cel mai important este că transmit asta mai departe.
Dar vreau să scriu despre altceva.
Despre noi mamele și comunitățile online din care facem parte.
Probabil că multe dintre noi, care stăm acasă, sunt pe diverse grupuri de suport moral, alăptare, diversificare și altele pentru informare și socializare (fie ea și virtuală, tot bună e!).
E vorba despre sfaturi și recomandări în tot ce ține de viața alături de bebeluș. De la cum îl hrănesc, cât, când, de câte ori, cu ce până la unde să meargă la grădiniță sau ce specialist să consulte într-o problemă sau alta.
Nu sunt cel mai activ membru din astfel de grupuri, ba mai mult sânt absolut pasivă. Parcă îmi vine uneori ceva inteligent să scriu sau să dau vre-o recomandare ))) însă mă abțin de fiecare dată.
Dar citesc.
Și îmi dau seama că rezonez adesea cu multe "profiluri", că tare mi-ar plăcea să ne împrietenim și să stăm la un pahar de vin și nu în fața telefonului.
Cu alte mame nu împărtășesc aceleași opinii, e normal, dar le respect și le dau uitării.
Altele, însă… uhhhh altele….
M-am oprit la o postare.
Despre cât trebuie să plângă un copil ?!
Am rămas atât de indignată și tristă în același timp. Sunt mame care își lasă copiii să plângă și nu-i ia in brațe până nu se învinețesc pe față "mai trebuie lăsați să și plângă, să își formeze plămânii".
Chiar credeți că e coret să o facem?
Oare nu va avea timp el să plângă în viața asta?
Câte probleme și griji vin o dată cu trecerea anilor oare nu va fi loc de plâns atunci ?
Eu îmi iubesc copilul ca fiecare mamă din lumea asta și mă bucur că e mic.
Sunt convinsă că, mai târziu, copilul meu va plânge singur, fără pieptul meu, fără brațele soțului, fără obrazul bunicii.
Va veni momentul în care nu îi voi mai putea oferi alinare sau va căuta el un alt umăr de sprijin.
Va veni momentul în care nu o să mai am această putere absolută de a-l consola.
ARTICOLE RECOMANDATE
© All Right Reserved. Prietenamea - Personal blog.
