De cele mai dese ori când ies cu copilul meu afară, evit locurile unde-s mai multe mame. De ce? Nu. Nu că aș fi eu introverta și nu pot sta la sfat dar îi greu să fii înconjurată de atâția sfătoși.
Dăm și primim sfaturi la fiecare pas, de cele mai multe ori fără să le cerem sau să ne fie cerute. Le oferim lejer și le primim cu dificultate.
Voi nu vati întrebat niciodată De ce oamenii se grăbesc să dea sfaturi?
Eu înțeleg când e vorba despre ce culoare se potrivește cu ochii sau cu ce poate fi înlocuită carnea în alimentație… dar despre copii? Noa!
Am observat deja din practică personală că mamele care au copii cu vreo dizabilitate vizibilă sau mai puțin ele sunt cele mai bune ascultătoare, vorba ceea „tac și înghit". De ce oare? De cele mai dese ori ele sunt cele care ajung la momentul când nu mai au putere să explice toată situația. Mie de exemplu uneori deja mi-i lehamite să spun că iată „Fetița mea are Sindrom Down, că procesul ei de dezvoltare îi mai lent, că da are 1 anișor, dar încă nu merge, că facem exerciții zi de zi și tot așa…".
Mamele însă mereu dau sfaturi ca și cum ar respira: „Ei, lăsați copilul jios, al nostru la 1 an alergă"; „De ce îl țineți atâta în brațe, îl alintați, să mai crească și o să-i plângeți din urmă dacă-l învățați cu brațele" și tot așa într-o veselie.
Unele mame o fac involuntar, fără a se controla și, cel mai grav, fără a-și da seama că ele dau sfaturi altora cum să trăiască.
Altele o fac pentru a-și alimenta continuu egoul lor fragil, sau pentru că au o imagine de sine prea bună!
Sau invers, dintr-o prea puternică nevoie de control. E suficient să deschidă gură și să expună un anumit fapt și „hop, un sfat!".
Interacțiunea devine foarte dificilă pentru că, în loc să ai spațiu să vorbești, trebuie să te opui tot timpul sugestiilor primite. E clar că sunt oameni care dețin multă informație. Însă cea mai bună modalitate ca ea să fie oferită celorlalți nu este sub formă de sfat, ci vorbind despre sine într-o manieră cât mai autentică.
Dăm și primim sfaturi la fiecare pas, de cele mai multe ori fără să le cerem sau să ne fie cerute. Le oferim lejer și le primim cu dificultate.
Voi nu vati întrebat niciodată De ce oamenii se grăbesc să dea sfaturi?
Eu înțeleg când e vorba despre ce culoare se potrivește cu ochii sau cu ce poate fi înlocuită carnea în alimentație… dar despre copii? Noa!
Am observat deja din practică personală că mamele care au copii cu vreo dizabilitate vizibilă sau mai puțin ele sunt cele mai bune ascultătoare, vorba ceea „tac și înghit". De ce oare? De cele mai dese ori ele sunt cele care ajung la momentul când nu mai au putere să explice toată situația. Mie de exemplu uneori deja mi-i lehamite să spun că iată „Fetița mea are Sindrom Down, că procesul ei de dezvoltare îi mai lent, că da are 1 anișor, dar încă nu merge, că facem exerciții zi de zi și tot așa…".
Mamele însă mereu dau sfaturi ca și cum ar respira: „Ei, lăsați copilul jios, al nostru la 1 an alergă"; „De ce îl țineți atâta în brațe, îl alintați, să mai crească și o să-i plângeți din urmă dacă-l învățați cu brațele" și tot așa într-o veselie.
Unele mame o fac involuntar, fără a se controla și, cel mai grav, fără a-și da seama că ele dau sfaturi altora cum să trăiască.
Altele o fac pentru a-și alimenta continuu egoul lor fragil, sau pentru că au o imagine de sine prea bună!
Sau invers, dintr-o prea puternică nevoie de control. E suficient să deschidă gură și să expună un anumit fapt și „hop, un sfat!".
Interacțiunea devine foarte dificilă pentru că, în loc să ai spațiu să vorbești, trebuie să te opui tot timpul sugestiilor primite. E clar că sunt oameni care dețin multă informație. Însă cea mai bună modalitate ca ea să fie oferită celorlalți nu este sub formă de sfat, ci vorbind despre sine într-o manieră cât mai autentică.
#copilulsoarelui
Așa că, dragi părinti, ține-ți sfatul de părinte pentru cine vi-l cere și nu-l băgati pe gât tuturor!"
ARTICOLE RECOMANDATE
© All Right Reserved. Prietenamea - Personal blog.
